Comunicate


2017-08-06

Comunicat CNAIR SA - Mâine, 07.08.2017, se mențin restricţiile de circulaţie cauzate de caniculă în 9 județe și în Municipiul București

Mâine, 07.08.2017, pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi care tranzitează teritoriul României vor fi menținute restricţiile de circulaţie  pentru autovehiculele cu o masă autorizată > 7,5 tone, în intervalul orar 12:00 – 20:00 în Municipiul București și în următoarele județe:Ilfov, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu,  Călărași, Ialomița, Constanța.

Pentru celelalte județe restricțiile de tonaj se ridică menținându-se doar pentru județele mai sus menționate.

Precizăm că în intervalul orar 20:00 – 12:00 nu sunt instituite restricții de tonaj în afara celor prevăzute de legislația în vigoare.

Astfel, CNAIR S.A. în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, interzice temporar  circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă, cu excepţia:

o    transporturilor de persoane;

o    transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală;

o    vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

o    transporturi funerare;

o    transporturi poştale;

o    transporturi de echipamente de prim ajutor;

o    transporturi pentru distribuire de carburanţi;

o    transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

o    transporturi pentru tractări vehicule avariate;

o    transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

o    transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

o    transporturi apă îmbuteliată;

o    transporturi produse provenite din exploatări agricole.

o    transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.

Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere.

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB

https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR

http://cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/m%C3%A2ine-07082017-se-men%C8%9Bin-restric%C5%A3iile-de-circula%C5%A3ie#/0

Fisiere atasate
Galerie foto

Data actualizarii paginii: 20-11-2018

Copyright DRDPCT © - Toate drepturile rezervate