Comunicate


2023-11-25

Comunicat CNAIR - Atenție șoferi! Avertizări meteorologice de vreme rea în perioada următoare!

Având în vedere avertizările transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) care anunță în mai multe zone ale țării cod galben și portocaliu de precipitații și viscol până duminică, 26.11.2023, ora 18:00, facem apel la conducătorii auto să evite deplasările în zonele vizate de aceste fenomene meteorologice.

Reamintim că este obligatoriu ca vehiculele care tranzitează zonele afectate de condițiile meteorologice din această perioadă trebuie să fie echipate de iarnă.

În special autovehiculele grele trebuie să fie echipate cu lanțuri, deoarece există risc de accidente, dar și de blocare a drumurilor, ceea ce îngreunează acțiunea utilajelor de deszăpezire.

Facem apel la conducătorii auto ca înainte să plece la drum să verifice prognoza meteo și atenționările CNAIR și ale poliției rutiere.

Menționăm faptul că la această oră nu sunt drumuri închise din cauza actualelor fenomene meteorologice, dar pentru siguranța participanților la trafic, în funcție de evoluția fenomenelor, CNAIR și Poliția Rutieră pot lua masuri de restricționare sau închidere a circulației pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din adiministrare.

Precizăm că utilajele de deszăpezire ale CNAIR și drumarii sunt mobilizați în teren și acționează acolo unde situația o impune.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.

http://www.cnadnr.ro/ro/comunicare/comunicate-de-presa/interes-general/aten%C8%9Bie-%C8%99oferi-avertiz%C4%83ri-meteorologice-de-vreme-rea#/0

Galerie foto

Data actualizarii paginii: 21-06-2024

Copyright DRDPCT © - Toate drepturile rezervate